23 février 2017

Matgioi, Despre aura voinţelor individuale ale omului (fragment)

“Aura voinţelor individuale ale omului este suma proiecţiilor exterioare ale tuturor actelor sale raţionale. Este ca o atmosferă învăluitoare care înconjoară imediat fiecare individ, i se adaptează şi primeşte amprenta tuturor mişcărilor sale care au la bază reflecţia. Această aură nu există decât asociată individualităţii umane – acest fragment al personalităţii noastre – şi doar prin ea. Nu ia naştere odată cu individul, ci cu primul său act, care nu coincide în mod necesar cu naşterea sa. Creşte şi se alimentează continuu, de-a lungul vieţii omeneşti, la fiecare dintre inflexiunile raţionale ale individului. Îi este exclusivă şi nu s-ar putea adapta la niciun alt individ al speciei. Nu trăieşte decât prin emisiunile succesive ale sursei care-i dă existenţă, voinţa individuală şi actele consecutive. N-ar putea deci să subziste după dispariţia originii sale, nu mai mult decât flacăra după ce sursa luminii a secătuit.


Dar, dacă izvorul originar al acestei aure îi face asemenea limitări de timp şi de spaţiu, ea îi produce de asemenea anumite condiţii de rezonanţă şi de retroacţiune. Voinţa individului, singura generatoare a acestei aure speciale, constituie suma imaterială a eforturilor şi a direcţiilor sale. Ea constituie o creaţie secundară, care este opera ei proprie şi exclusivă, şi de care ea se găseşte deci direct şi complet responsabilă. Această aură, cu limitările ei, este imaginea proprie şi exacta reprezentare a responsabilităţilor asumate de relative independenţă omenească. Ea învăluie individul într-un strat dinamic mai mult sau mai puţin dens, mai mult sau mai puţin benefic, în funcţie de intensitatea şi direcţiile de acţiune voluntară din care s-a născut şi din care se degajă şi se hrăneşte în fiecare zi. Pe acest plan de energie mentală, ea este deci similară aurei nervoase care se mişcă, în funcţie de alte legi, în atmosfera noastră psihică, asemenea unui nimb învăluitor şi luminos. Să reţinem bine această situaţie, pentru că ea lămureşte cel mai profund şi cel mai des repetat dintre preceptele Taoismului.

Pe de altă parte, aura psihică universală este locul în care se întâlnesc, se întrepătrund, se influenţează toate energiile fluide imateriale sau pseudo-imateriale (cine poate spune unde ia sfârşit materia, ori chiar dacă începe şi se sfârşeşte undeva) provenind din acţiunile de orice fel emise de toate sursele conceptibile (raţiuni umane, acţiuni cosmice sau chiar chimice, mişcări animale, etc. etc.). Această atmosferă energică nu este totuşi constituită de toate energiile diverse totalizate. Ea nu este nici un total, nici o nouă entitate. Ea este imaginea Marelui Tot energetic din care Fiinţa se desfăşoară în actul şi mişcarea universale. Receptacul al tuturor forţelor, cea mai mică dintre cele care penetrează acolo schimbă dispoziţiile şi mişcările celor pe care le întâlneşte.  Şi ea primeşte de la ele ca reacţie şi ca presiune echivalentul a ceea ce aduce ca acţiuni şi ca impresii. Dar în această privinţă (şi se simte profund caracterul cosmic şi universal al mediului) voinţa omenească nu joacă niciun rol. Independenţa şi acţiunea omeneşti sunt nule. Valoarea şi responsabilitatea actului omenesc sunt egale cu zero. Fenomenul energiei cosmice se desfăşoară rigid, logic, inevitabil, iar cel care, din altă lume sau din străfundurile unei individualităţi, l-a declanşat, îi ignoră nu doar condiţiile, ci existenţa însăşi a acestei emisiuni, necesară, dar anonimă, şi în raport cu care nu este nici autor, nici martor. Cele omeneşti nu ar putea să depăşească domeniul omenesc, nici să îmbrace calităţi incompatibile cu natura umană. Ceea ce este dincolo de inteligenţa şi condiţia noastră, este dincolo de intenţia şi meritul nostru. Nu putem s-o spune mai răspicat decât atât, mai cu seamă în lumea occidentală, unde vanitatea ne-a făcut să punem semnul egal între valoarea şi responsabilitatea noastră, pe de o parte, şi valoarea şi voinţa înseşi ale Infinitului, pe de altă parte.” (Matgioi, Calea raţională)



Aucun commentaire: